duminică, 21 iulie 2013

Fundația Liviu Marian Pop sprijină Asociația Club Sportiv ”Gold Stars” Baia Mare

Fundația Liviu Marian Pop vine în sprijinul Asociației Club Sportiv ”Gold Stars” Baia Mare, înființată cu scopul de a promova înotul în rândul băimărenilor trecuți de 25 de ani. Totodată, doritorii au posibilitatea de a concura la competițiile de înot destinate celor care iubesc acest sport sau, fie că l-au practicat sau nu, își doresc să reprezinte municipiul Baia Mare și implicit județul Maramureș și România la competițiile de natație naționale și internaționale destinate categoriei masters.
 
”Marea noastră problemă atragerea de fonduri pentru participarea la competiții. Obiectivul principal pe care îl avem este Campionatul Mondial din 2014, care se va desfășura în Canada. Însă până atunci, în acest an, mai avem două concursuri importante, în Ungaria și Reșița. Mulțumim pe această cale senatorului Liviu Marian Pop, care și-a manifestat deschiderea de a ne ajuta în activitatea noastră”, a punctat Andreea Szigyarto, președinta Asociației Club Sportiv ”Gold Stars” Baia Mare. 
Fundația Liviu Marian Pop și-a luat angajamentul să suporte toate cheltuielile necesare intrării la Bazinul ”Gheorghe Demeca” din Baia Mare în vederea desfășurării antrenamentelor sportive. De asemenea, membrii clubului sportiv băimărean și-au manifestat deschiderea de a sprijini fundația de fiecare dată când va fi nevoie de voluntari și de a promova fundația prim imprimarea logo-ului pe echipamentele sportive. Cele două organizații nonguvernamentale vor colabora în continuare încercând să deruleze proiecte împreună astfel încât să sprijine familiile aflate în dificultate din Maramureș. Se va avea în vedere și moto-ul clubului sportiv - ”Sănătate prin sport” -, care se va reflecta în acțiunile viitoare ale celor două ONG-uri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu